Farcaș Ștefana, din Roman, are doar 26 de ani, dar ocupă un loc foarte important la bordul Fregatei Regele Ferdinand, o navă de 30.000 de Cai Putere.

”Comandant grup de luptă, navigație și observare la bordul Fregatei Regele Ferdinand, locotenent Farcaș Ștefana”, se prezintă tânăra care la 14 ani s-a înscris la Colegiul Național Militar Câmpulung Moldovenesc.

”Opțiunea pentru Forțele Navale a fost în clasa a 11-a, în urma unei excursii de studii la Academia Navală. Părinții nu au fost încântați, fiind singura fată la părinți, dar după ce au văzut că sunt fericită au fost bucuroși că fac ceea ce îmi place”, mărturisește Ștefana.

Funcția de navigator presupune executarea manevrelor cu nava, partea de manevre în condiții speciale, intrări ieșiri din porturi, tranzitări strâmtori, explică ea.

Deși este mulțumită de meseria ei, Ștefana spune că viața pe mare nu este foarte ușoară.

”Ești destul de mult plecat de acasă, te privezi de multe lucruri, libertăți, viața pe mare nu e ușoară. Mă trezesc de obicei la ora 5, să beau cafea, să citesc presa de acasă.

La ora 7 trebuie să fiu în formație, se face prezența și suntem pregătiți de începerea programului”, explică ea.

Nava pe care o manevrează are 150 de metri lungime, 4.900 de tone, 4 turbine și 30.000 de Cai Putere.

Ștefana Farcaș: La numai 14 ani, am ales să urmez o carieră militară
E Ștefana Farcaș, fata care prin ambiție și hotărâre a ajuns să conducă fregata „Regele Ferdinand“, o navă de 60.000 de cai-putere, cu care România a avut misiuni reale de luptă după al Doilea Război Mondial.

Cum te-ai descrie în câteva cuvinte?

Tânără ambițioasă, sociabilă și dureros de sinceră uneori, cu o pasiune deosebită pentru ceea ce fac și meseria aleasă.

Care este povestea ta? În ce moment a apărut pasiunea pentru nave?

Am ales să urmez o carieră militară la doar 14 ani, când am dat admiterea pentru a urma cursurile Colegiului Militar Național „Ștefan cel Mare“, Câmpulung Moldovenesc. Nu știam multe la vremea aceea, cu atât mai puțin ce presupune o carieră de militar, dar cred că așa a fost să fie. Întâmplător, am aflat de această opțiune, iar a doua zi eram hotărâtă că asta vreau să fac.

Cum te-ai orientat spre Forțele Navale?

În anul 3, Colegiul Militar Național ne-a organizat o excursie de studii pe la toate categoriile de forțe din țară. Deși fiecare are farmecul și specificul ei, la Marina Militară am simțit că mi-au rămas sufletul și gândul.

Era prima dată în viață când vedeam o navă, cu atât mai multuna de război! Sentimentul este unul pe care nu am cum să-l uit… pur și simplu mi-a tăiat respirația. Eram fascinată de cum lucrează militarii pe o navă, cum fiecare prin părticica lui contribuie ca ea să funcționeze și să îndeplinească misiunea cu succes. Cred că este cea mai bună definiție pentru lucrul în echipaj și am știut că asta vreau: să fac și eu parte din această mare echipă.

Te-au susținut părinții când ai decis să te înscrii la Colegiul Militar? Cum au reacționat?

I-am luat prin surprindere, pentru că știau că făcusem o altă alegere, un liceu cu profil matematică-informatică. În două zile practic, cursul vieții mele s-a schimbat complet. Deși nu au intervenit niciodată în alegerile pe care le făcusem până atunci, de data aceasta mama nu a fost de acord.

Poate pentru că sunt singură la părinți, poate pentru că era o vârstă prea fragedă să plec de acasă, poate pentru că se gândea că mediul militar este prea dur pentru o fată de 14 ani sau poate toate la un loc.

Cert este că nu a fost de acord până nu am luat toate probele și am fost declarată admisă! Nici atunci nu cred că au fost pe deplin liniștiți, dar, văzând entuziasmul meu, m-au susținut și le mulțumesc pentru asta. Prima lună de pregătire și de inițiere în ceea ce presupune viața de militar a fost restrictivă: fără telefoane, fără vizite, fără învoiri în oraș. Așa că trecerea a fost destul de bruscă, atât pentru mine, cât și pentru familie.